• Slider Image 1

Cabinet de servicii psihologice


Despre doliu si trauma, cum sa le integram in viata noastra

Specialistii considera trauma ca un eveniment din viata omului care se caracterizeaza prin intensitatea, incapacitatea de a-i raspunde in mod adecvat, efectele patogene pe termen lung pe care le provoaca in lumea launtrica. Totusi un eveniment nu este traumatic per se, intr-un mod absolut, ci trebuie luata in considerare si “disponibilitatea” proprie a subiectului de a se “lasa” traumatizat. In traumatism nu exista o descarcare emotionala prin care individul sa se elibereze de amintirea evenimentului traumatic. Experienta ramane in viata psihica ca un corp strain, care provoaca rau.

Pierderea, separarea, moartea unei persoane dragi reprezinta una dintre cele mai dificile forme de trauma. Decesul unei persoane dragi este un factor de stres major din cauza a doua motive: pierderea efectiva a relatiei de atasament si confruntarea cu ideea de moarte proprie, de finitudine a vietii. Reactiile provocate de moartea cuiva apropiat zguduie intreaga fiinta in mod invaziv, coplesitor si extrem de dureros. In doliu de fapt noi plangem atat fiinta disparuta, cat si parti din noi insine, localizate in relatia cu celalalt, de care ne separam pentru totdeauna, odata cu pierderea celuilalt. Nu degeaba se spune la moartea cuiva drag “a murit ceva si-n mine”, ceea ce implica ideea de ireversibilitate.

A face doliul dupa persoana disparuta inseamna a integra la nivel psihic experienta pierderii si durerea asociata, avand ca finalitate reorientarea persoanei intr-o viata care nu o mai include si pe fiinta decedata.

Ce se intampla la despartirea, moartea cuiva drag?

Lumea exterioara devine complet devalorizata si nu mai suscita niciun fel de interes pentru persoana care a pierdut pe cineva. Intreaga energie a persoanei pare sa fie acaparata de durerea si amintirile sale, pana cand aceasta se hotaraste sa rupa legatura cu cel disparut.

Ce inseamna un doliu reusit?

Persoana este capabila sa ramana conectata emotional in profunzime cu fiinta disparuta, dar poate in egala masura sa se proiecteze la un nivel adaptativ intr-o lume satisfacatoare fara aceasta. Raman sentimentele de dor si tristete, insa preocuparile si gandurile la persoana decedata nu mai sunt intruzive si coplesitoare, in defavoarea altor activitati. Exista o expresie extrem de sugestiva care oglindeste reusita unui doliu: “a ucide mortul”

Ce inseamna un doliu dificil?

Nu toata lumea reuseste sa integreze trauma pierderii cuiva apropiat. Unele persoane mentin starea psihologica de doliu ca si cum ar fi singura legatura care mai functioneaza cu persoana disparuta. Reluarea propriei vieti ar echivala cu o tradare a celui disparut. In cadrul acestui tip de doliu prelungit, complicat persoana ajunge sa isi puna restrictii modului in care traieste, evita apropierea de locurile si lucrurile care ii faceau placere celui drag, evita petrecerea timpului cu familia sau cu prieteni ai celui drag.

Care este perioada aproximativa de doliu?

Se spune ca intre 6 luni si 2 ani persoana aflata in doliu reuseste sa traverseze toate etapele pentru a putea functiona normal, integrat si asumat in lumea din care cel drag nu mai face parte. Dar cine poate spune cu adevarat ca 2 ani sunt suficienti? Uneori iti trebuie o viata sa te impaci cu ideea mortii celui de langa tine.

Care sunt manifestarile in fata pierderii cuiva drag?

Exista evident niste manifestari tipice prin care trece majoritatea : imediate (siderare cognitiva, afectiva, apoi agitatie, fuga, stress accentuat), postimediate (insomnie, angoasa, stari anxioase, depresive, haos emotional); si manifestari de tipul amintirilor recurente, disociere, evitare. Insa confruntati cu moartea oamenii au si tot felul de manifestari atipicie, reactii care par surprinzatoare celor din jur. Unii abordeaza situatia cu mult cinism, facand glume macabre sau vazandu-si nestingheriti de activitatile cotidiene. Altii refuza sa mearga la inmormantare si nici nu ajung la cimitir o lunga perioada de timp dupa producerea evenimentului. Unii resping cu vehementa contactul cu persoanele apropiate celui mort sau cu orice fel de lucruri care ar putea evoca amintirea acestuia. Altii trec sub tacere evenimentul, intrerupand orice comunicare pe aceasta tema si considerandu-l un subiect tabu sau, dimpotriva, fac un altar cu toate obiectele personale ale persoanei decedate la care se roaga zilnic. Am intalnit si oameni care isi pozasera mortul drag pentru a capta ultimul moment inaintea inmormantarii. Pe termen lung anumite persoane isi gasesc modalitati curioase de mentinere la nivel inconstient a celui disparut: replica boala fizica care a omorat persoana draga sau “apeleaza” la maternitate pentru a prelungi viata celui decedat.
Exista vreo diferenta in a resimti durerea atunci cand moartea cuiva apropiat este brusca sau atunci cand este asteptata

S-ar putea crede ca atunci cand te astepti sa iti moara cineva (fiind bolnav de exemplu) durerea se dilueaza mai repede deoarece esti pregatit psihologic. Iar disparitia subita prelungeste socul acceptarii, prelungind implicit si perioada doliului. De fapt in realitate lucrurile sunt atat de sensibile incat difera de la persoana la persoana in functie de capacitatea fiecaruia de a gestiona trauma.

Ce putem face pentru cineva care a suferit o pierdere?

Doar sa ii fim alaturi, fara sa grabim in vreun fel travaliul doliului. Fiecare va traversa etapele in ritmul sau si isi va cauta propriile metode de a face fata. Daca dificultatile se accentueaza si se intind in timp putem sugera si un ajutor de specialitate.

Important este sa inteleaga ca nu trebuie sa elimine persoana disparuta din viata sa interioara, ci sa o pastreze psihic, functionand normal intr-o lumea fara ea si avand intelepciunea de a surprinde inclusiv partea pozitiva.

“Caci moartea este de o brutalitate cumplita (…) nu numai ca eveniment fizic, ci in primul rand ca unul psihic: un om e smuls vietii si ceea ce ramane este o liniste glaciala de moarte. Nu mai exista nici o speranta de a stabili vreo relatie cu el, caci toate puntile au fost taiate. (…)Brutalitatea si arbritarul mortii pot invenina oamenii atat de tare incat ajung sa traga de aici concluzia ca nu exista un Dumnezeu milostiv, nici dreptate sau bunatate. Dintr-un alt punct de vedere moartea apare insa ca eveniment imbucurator. (…) Sufletul ajunge la jumatatea care ii lipseste, el realizeaza totalitatea.” (Jung, “Amintiri, vise, reflectii”)