• Slider Image 1

Cabinet de servicii psihologice


Istoria Psihanalizei in Romania

Printre primele insemnari de origine romana asupra psihanalizei se afla prezentarea din 1912 a psihiatrului Gheorghe Preda (1879-1965) asupra doctrinei psihanalitice, dar o data cu adevarat memorabila in istoria psihanalizei in Romania ramane 22 iunie 1913 cand M. Ilian isi sustine la Facultatea de Medicina din Bucuresti teza de doctorat avand ca subiect “Starea actuala a psychoanalizei lui Freud”.

In ciuda reticentei generale din randul medicilor asupra freudismului, neurologul Gheorghe Marinescu se apleaca asupra psihanalizei creionand propriile opinii asupra teoriilor lui Freud, opinii care sunt publicate in 1923 in Franta. Anul 1923 constituie un an de cotitura in tara noastra si prin sustinerea lucrarii medicului militar Constantin Vlad (“Contributiuni la studiul tratamentului psihanalitic cu sase cazuri analizate”). Vlad ramane singurul roman care “in pofida unor circumstante extreme de ostile si-a pastrat neabatut increderea in posibilitatile terapeutice ale psihanalizei” (Bratescu – Inceputurile psihanalizei in Romania, pg 32). Acesta a fost un autodidact, care nu a beneficiat de o analiza personala, dar care a lasat prima expunere ampla despre fundamentele freudismului “In domeniul inconstientului” (aici se regaseste o schita de psihanaliza a personalitatii si creatiei lui Eminescu). Constantin Vlad a castigat prin perseverenta si dedicarea sa aderenti ai freudismului, dintre care cel mai promitator discipol a fost galateanul Traian Corozel (1928 – lucrare inaugurala “Corelatiuni intre psihogeneza viselor si a simptomelor psihonervoase”)

Propagandistul de baza al doctrinei freudiene devine Ioan Popescu (Sibiu), considerat de Bratescu “terapeutul psihanalist cel mai competent din tara noastra”. Teza sa de doctorat “Doctrina lui Freud” sustinuta in 1927 ii aduce calificativul “Magna cum laudae” si capata valoare de referinta in literatura noastra medicala.

Psihanaliza isi face aparitia in 1928 in cadrul Facultatii de Medicina de la Cluj tot prin intermediul unor teze de doctorat, prima dintre ele apartinand mehedinteanului Gheorghe Retezeanu (“Visele in dementa precoce”). Un alt moment important il reprezinta in 1934 punerea bazelor unei noi discipline “Psihanaliza judiciara”, al carei promoter este Petre Pandrea (pe numele sau real Petre Marcu). Lucrarea sa a stimulat interesul fata de freudism al juristilor si criminalistilor.

Desi multi denunta freudismul ca pe cel mai primejdios adversar al moralitatii, o alta personalitate marcanta, Tudor Vianu, vine in sprijinul ideii ca etica bazata pe psihanaliza are un character ofensiv, aducand un omagiu “fortei innoitoare a viziunii lui Freud”. Ulterior Vianu formuleaza cateva rezerve legate de pretentiile psihanalizei de a asigura echilibrul prin suprimarea tensiunilor inconstiente.  De asemenea tot in aceeasi perioada aproximativ Lucian Blaga se afirma ca dramaturg de orientare freudiana. Iar Hortensia Papadat Bengescu devine marea doamna a prozei noastre analitice. In opozitie prin 1931 Cezar Petrescu se dezice puternic de curentul Freudian, marturisindu-si repulsia fata de psihanaliza.

In ciuda pozitiilor divergente asupra psihanalizei, este evident ca aceasta incepuse déjà sa se desprinda din medicina si sa transpara in literatura romana, unde intalnim o forma de psihanaliza implicita in operele lui Tudor Arghezi si Liviu Rebreanu (“Ciuleandra”).

Perioada interbelica desi caracterizata de preocupari asupra lui Freud, aduce o mare lacuna la nivel editorial: nu s-a tradus mai nimic din scrierile acestuia. Totusi la cateva luni dupa lansarea “Revistei international de Psihanaliza” in Bucuresti apare “Revista romana de psihanaliza” aflata sub coordonarea lui Constantin Vlad. “Piesa de rezistenta a primului numar a fost un articol despre obsesii publicat de Vlad sub titlul “Mainile Lady-ei Macbeth” Redactia publicatiei avea sa fie instalata la domiciliul doctorului Vlad si revista avea sa apara trimestrial. Din pacate lucrurile nu au stat deloc conform planificarii, primul numar fiind si ultimul.

La sfarsitul lui 1932 cartea doctorului Vlad “Mihail Eminescu din punct de vedere psihanalitic” trezeste mult interes si “dezlantuiri de patimi”, marcand itinerariul romanesc al psihanalizei. Cu numeroase contestari la activ, unii au considerat ca aparitia lucrarii a compromis insasi doctrina psihanalitica in Romania. Bratescu considera ca relativul declin al psihanalizei incepand cu a doua jumatate a anilor 30 nu poate fi pus in directa legatura cu monografia lui Vlad, ci cu cresterea valului de extremism de tip fascist in toata Europa.

S-a constatat ca “indeosebi medicii de formatie militara au fost aceia care s-au ocupat la noi de psihanaliza”, adeziunea lor catre acest curent fiind ca o forma de sublimare in cadrul unei discipline extreme de riguroasa si restrictive.

Odata cu decizia din 1929 de a trece la fundamentarea psihologiei marxiste, psihanaliza devine o disciplina suspecta datorita originii ei burgheze si datorita subiectivitatii sale. In URSS teoriile lui Freud sunt denuntate ca “biologizante si individualiste”. Treptat sub presiunea politica freudismul e vazut si la noi in tara ca un curent capabil sa alieneze personalitatea umana si sa adoarma elanurile revolutionare. Moartea lui Freud in 1939 care a succedat asasinarea lui Armand Calinescu starneste un ecou destul de vizibil in Romania.

In ciuda vicisitudinilor de ordin politic in tara noastra simpozioanele consacrate lui Freud dupa 1930 de catre gruparea Criterion inregistreaza reale succese, iar intre 1930-194o vreo 10-15 medici conduc cure analitice de tip Freudian. Practicienii romani insa se abtin in mod surprinzator de la contactarea forurilor psihanalitice international si de la constituirea de asociatii pe plan local, reserve puse pe seama unor complexe de inferioritate.

La sfarsitul anilor 30 psihanaliza intra in dizgratie in tara noastra, iar multi medici adepti ai freudismului se dezic de acest curent. “Dupa demascarea din 1952 si 1953 a fondului reactionar al freudismului o tacere tot mai adanca s-a instalat la noi in privinta psihanalizei.” Ingroparea totala a intereselor legate de psihanaliza pana spre 1960 a fost cauzata de efectul terorii ideologice a regimului democrat-popular. Dupa 1966 se intrevede o palida schimbare a psihanalizei in publicistica noastra, desi nume sonore precum Constantin Noica resping vehement studierea teoriilor freudiene. Totusi refularea psihanalizei ramane irealizabila.

In 1967 “Viata romaneasca” conduce o ancheta privitoare la perspectivele psihanalizei in Romania la care iau parte cinci psihiatri. Ion Vianu se arata cel mai deschis fata de doctrina lui Freud. Tot el este cel care tine in 1973 un curs liber de psihanaliza, sapte prelegeri, in fata studentilor de la Facultatea de Filologie din Bucuresti, acesta fiind primul curs universitar cu tematica psihanalitica din Romania. In 1973 lucrarea “Etica si psihanaliza” publicata de V. D. Zamfirescu pune psihanaliza intr-o lumina noua, acesta dorind sa demonstreze ca psihanaliza e capabila sa contribuie la edificarea unei etici marxiste de facture realista, laica si umanista.

In apropiere de 1980 freudismul incepe sa fie redescoperit prin intermediul unor personalitati precum Vladimir Gheorghiu si Eugen Papadima si datorita publicarii a doua volume de traduceri din Freud, dar in acelasi timp sunt adoptate si masuri pentru ca aceasta redescoperire sa ramana fara ecou. Izbucnirea scandalului “afacerii meditatiei transcedentale” face ca orice sau oricine care avea vreo legatura cu psihologia sa devina dubios. “Transcendentalii” au fost exclusi din partid odata cu excluderea din functiile ocupate. Activitatea stiintifica si didactica din domeniul psihologiei si pedagogiei incep sa fie annihilate pentru o lunga perioada de timp. Ideologia comunista tine astfel psihanaliza in afara constiintei colective.

Imediat dupa revolutie, eliberarea de sub regimul opresiv conduca catre fondarea Societatii Psihanalitice Romane ce avea ca obiectiv “promovarea psihanalizei in plan clinic si cultural”. Cei opt membrii care au pus bazele acestei societati sunt psihologi care beneficiasera de o formative analitica indrumata de Eugen Papadima, inainte de 1989. Comitetul director a fost alcatuit din Radu O Clit, Alfred Dumitrescu, Aurelia Ionescu, Vera Sandor, Vasile Zamfirescu, Ioana Ene si Silvia Crestutiu. In 1993 s-a tiparit primul numar al Buletinului de Psihanaliza editat de Societatea Psihanalitica Romana cu ajutorul sprijinului financiar oferit de Aurelia Ionescu, psihanalista formata de catre Constantin Vlad.

De asemenea la nou-reinfiintata Facultate de Psihologie a Universitatii Bucuresti, doctorul docent Victor Sahleanu initiaza un curs liber de psihanaliza. Si tot in aceeasi perioada Vasile Zamfirescu sustine un curs de “psihanaliza filozofica”. Psihanaliza intra intr-o noua era, caracterizata si de inmultirea traducerilor de specialitate. Totusi, in ciuda preocuparilor variate in psihanaliza, se remarca in continuare o rezistenta in fata doctrinei freudiene. Au fost invocate cateva explicatii pe marginea acestei rezistente.

La baza lipsei de entuziasm a romanilor ar sta fondul latin al culturii noastre si apartenenta majoritara la cultul crestin orthodox. Freudismul ar fi mai compatibil cu culturile anglosaxone de tip catolic. De asemenea exista o slaba deprindere a romanului de a-si introspecta adancurile sufletesti. Romanul manifesta aversiune fata de tot ce ii starneste neplacere si suferinta, ingrediente importante ale demersului psihanalitic. Pansexualismul Freudian intra in contradictie cu pudoarea nativa a romanilor. Putinele scrieri ale psihanalistilor romani sunt lipsite de imaginatia debordanta a lucrarilor lui Freud.

Noul destin al psihanalizei este scris prin introducerea psihanalizei ca materie de studiu in invatamantul superior si de infiintarea unor edituri specializate in publicarea lucrarilor de psihanaliza (Editura Trei si Editura Fundatiei Generatia).

Psihanaliza romaneasca a traversat timid planul autohton si prin cateva nume de marca de psihanalisti nascuti aici: Jacob Moreno, Sacha Nacht, Georges Devreux, dar asimilarea psihanalizei in Romania mai are de infruntat inca o serie de obstacole pana va fi recunoscuta la adevarata valoare.