Cabinet de servicii psihologice


Mica lectie de viata

Femeia cu casa in bagaje este o figura cunoscuta in zona, nu are domiciliu, sta pe bancile parcului sau la scarile blocului. Ma cunoaste inca de dinainte de a incepe sa o salut, inca de cand o evitam in mod sistematic.
Nimanui nu ii face placere sa vada oameni fara rost, ne ferim de propria neputinta, de propria decadere umana, de propriul sfarsit. Bagam capul in pamant pentru a fi cat mai protejati si trecem legati la ochi la suferintele celorlalti. Daca nu mai vedem poate avem o sansa sa nu ajungem la fel intr-o zi.
O duminica ploioasa, morocanoasa de martie cand nu iti vine sa-ti parasesti nici patul, nici locuinta pentru a o incursiune in amaraciunea temporala si mizeria spatiala. Femeia cu casa la pachet s-a aciuat pe scara blocului, desi ploaia e atat de marunta si sacaitoare ca iti patrunde in oase oriunde te-ai adaposti.
Trec pe langa ea, o salut dar nu am curajul sa o intreb daca are nevoie de ceva. Este evident ca are. Dar ce as putea sa ii ofer eu?
In schimbul gandurilor mele, ea se intoarce spre mine si imi intinde o floare : “Uite frumoasa mea, decat sa se ofileasca la mine, mai bine o iei tu si sa iti traiasca fetita!”.
Pentru un moment venise primavara si in sufletul ei si a simtit dorinta sa o impartaseasca cu mine. A fost un gest cum rar mai gasesti la oamenii pe langa care treci zilnic.
M-am dus repede acasa, manata de impulsul de a ii returna mica atentie, si i-am facut un pachetel: fructe si placinta.
Cand am coborat, nu mai era pe scara blocului. Am cautat-o panicata din priviri, nu putea sa fi ajuns prea departe cu ditamai casa in bagaje.
Am regasit-o in parc, pe o banca. Statuse ploaia si femeia isi reluase adapostul de peste zi.