Cabinet de servicii psihologice


Somatizarea: mesajele emotionale pe care le transmite durerea

Stiinta psihosomaticii aduce o noua abordare in medicina clasica prin studierea modului de producere a bolilor, pornind de la ipoteza ca emotiile puternice au o influenta asupra functiilor organice.

Cu emotiile, ca si mecanisme adaptative, ne intalnim la tot pasul, ele fac parte din viata noastra cotidiana, iar cand emotia inceteaza si procesul fiziologic asiciat ia sfarsit si corpul revine rapid la o stare de echilibru (ras, lacrimare, inrosire, modificari de puls si respiratie)

Dar sub influenta unor tulburari emotionale prelungite pot aparea tulburari cronice ale organismului. Primele concluzii de acest tip au fost extrase printr-o analiza temeinica facuta de Freud pe proprii pacienti isterici. Fondatorul psihanalizei si precursorul psihosomaticii a si introdus termenul de “isterie de conversie”, postuland ideea ca simptomele fizice se dezvolta ca raspuns la conflicte emotionale cronice.  Cand o emotie nu poate fi exprimata si descarcata pe cai normale, in mod voluntar, ea poate deveni sursa de tulburari psihice si fizice, sursa de durere si disconfort.

Corpul este cel care ne vorbeste adesea despre supararile sufletului. Trebuie doar sa i ascultam cu atentie mesajele transmise si sa le decodificam adecvat.  Orice functie afectata poate fi in directa legatura cu o nevoie psihica dereglata sau cu o emotie reprimata.

Astfel in tulburarile apetitului alimentar, hranirea e asociata cu sentimentul de a fi iubit si a se simti in siguranta. Anorexia nervoasa sau inhibitia procesului de hranire, ce poate aparea in egala masura si la copil si la adult, poate avea explicatii multiple:  sentimente de vinovatie adanc inradacinate, forma de penitenta, reactie inconstienta de dusmanie intoarsa spre propria persoana, dorinta de a atrage atentia si a-i face pe ceilalti sa se ingrijoreze, respingerea statutului de adult sau femeie si stagnarea intr –un stadiu infantil.

Mentionez cazul unei fetite de 5 ani care respinge in mod sistematic mancarea si care nu asimileaza, pastrandu-si inca greutatea unui copil de 2, 3 ani. De fapt la varsta respectiva fetita a ramas orfana de mama, iar corpul ei a refuzat inconstient cresterea si dezvoltarea, preferand sa regreseze la momentul in care inca mai era fericita alaturi de mamica ei.

Bulimia sau apetitul exagerat vine sau din fantasme inconstiente de sarcina sau dintr-o dorinta fierbinte de iubire, de a devora patologic alimente pentru a umpe golul existential. In acest caz obezitatea devine mecanism defensiv impotriva rolului feminin, mancarea fiind o gratificare substitutiva a frustrarilor emotionale.

In tulburarile functiei respiratorii la copii, (astmul bronsic de exemplu), intalnim un istoric de respingere maternala, un sentiment de insecuritate crescuta sau o forma de dependenta accentuate a copiilor care erau fortati de mame sa devina independenti prea devreme.

Tot din categoria bolilor psihosomatice pot fi mentionate tulburari ale activitatii cardiace (tahicardie si aritmia), hipertensiunea arteriala, considerata boala civilizatiei occidentale, durerile de cap psihogene, bolile de piele (psoriazis), starile cronice de oboseala, artrita, diabetul zaharat, disfunctii sexuale (inhibitia sexuala, impotenta, ejacularea precoce sau intarziata, frigiditatea, vaginita, dismenoree). Si lista poate continua… La capatul extrem se afla cancerul, ca o forma ultima de somatizare patologica in care psihoterapia nu mai functioneaza déjà.

Tot in sprijinul legaturii intre psihic si soma, sa nu uitam tipologia individului predispus la accidente. Sub aspect psihologic, in spatele accidentelor, poate exista o combinatie de razbunare, resentiment si vinovatie, autoadministrate involuntar.  Credinta unor astfel de indivizi, care pastreaza revolta din copilarie la adresa parintilor sau a persoanelor cu autoritate, este ca suferinta ispaseste vinovatia.

Sunt cazuri de pacienti care dupa ce s-au separat de terapeut, la sfarsitul relatiei terapeutice, fie au suferit accidente fie s-au imbolnavit. Sau amintesc cazul unei femei care atunci cand are o relatie cu un alt barbat decat partenerul actual, somatizeaza brusc sub forma unei infectii genitale impiedicand astfel ulterioare contacte sexuale. Somatizarile nu ii cruta nici pe cei mici, in apropierea nasterii unui frate mai mic, un baietel dezvolta o boala de piele care sa ii readuca atentia si dragostea aparent pierduta a mamei.

Iata cum se confeseaza o tanara ce isi aminteste imprejurarile in care si-a sustinut licenta:

“Pentru a-mi sustine examenul de licenta a trebuit sa fac un drum intre Bucuresti si Timisoara. Era vara, tin minte ca am mers cu trenul multe ore, mai ales pe timp de noapte. Eram un grup de vreo 6-8 colegi, cei mai multi insotiti si de iubiti/iubite/logodnici (inclusiv eu). Prin urmare, nu duceam lipsa de suport emotional.  As spune ca era „fun”…sau „fain” cum se spune in Ardealul prin care urma sa trecem. Doar ca mie a inceput sa imi fie rau. Mai intai o stare de voma. La inceput am pus-o pe seama drumului: rau de masina, rau de mare, rau de tren – mi-am zis ca-i ceva din categoria asta. Apoi am inceput sa vomit. Din ce in ce mai des, pana a inceput sa ma doara groaznic stomacul, gatul si capul. Am ajuns in Timisoara convinsa ca ma voi interna in spital si nu voi mai putea sa sustin niciun examen. Dar am putut. Am luat chiar 10. Examenele au durat vreo saptamana, dupa care m-am intors la viata de dinainte si la serviciu (lucram inca din anul II de facultate).

Dupa cateva zile am inceput din nou sa vomit. Vomam la serviciu, de 2-3 ori pe ora, ma durea stomacul, nu mai puteam sa mananc nimic, slabeam. Pana la urma, o colega ingrijorata m-a luat de mana si m-a dus direct la sectia de gastroenterologie a spitalului Coltea. M-au preluat niste asistente care mi-au facut un set de analize inainte sa ma vada un doctor. Daca nu ma insel m-au banuit de ulcer, pentru ca mi-au dat sa beau o solutie de bariu si mi-au facut o radiografie ciudata.  Intr-un final, cu bratele pline de rezultatele a „n” investigatii am ajuns in fata medicului specialist. S-a uitat repede peste ele si a pus verdictul „- Nu ai nimic! Ia niste No-Spa!”

Si asta a fost tot! Mi-am revenit! Nici pana in ziua de azi nu stiu ce mi s-a intamplat. Doar ma mai  gandesc la episodul asta atunci cand o buna prietena (medic de ceva vreme) imi povesteste cazuri care nu au nicio explicatie medicala. Iar pacientii respectivi refuza sa accepte ca ar putea avea nevoie mai degraba de sfatul unui psiholog, decat de o reteta cu multe pastile.”

Indiferent de aparenta fiziologica sau organica pe care o dobandesc durerea si suferinta, simptomul se formeaza ca o reiterare a ceva din trecutul persoanei, o repetitie si o repunere in scena a ceva problematic sau conflictual.

Astfel somatizarea se transforma intr-o formatie de compromis intre doua forte antagoniste, care le permite sa coexiste. Din aceasta cauza, somatizarea are un rol defensiv pentru un dezechilibru aparut pe o anumita linie de dezvoltare.

Somatizarea se transforma intr o forma de supravietuire a individului. Insa uneori alianta cu simptomul este asa de puternica incat persoana nu mai scapa de el (simptomul e propriu si personal, devine parte integranta si chiar un marker de identificare). Cu siguranta exista un beneficiu secundar si al simptomelor in somatizare.

In somatizare toate senzatiile de durere, suferinta si disconfort sunt traduse si traite direct in corp. Marele avantaj este ca putem asculta ce ne spune corpul despre propria buna stare sufleteasca, prin semnalele de alarma trase, si putem apela din vreme la un suport terapeutic care sa ne readuca echilibrul.